|
A te ca arricamave ogne canzone
c’a smania ‘e chi ha spusato na
passione
io canto tutt’a storia ‘e chesta
terra
ca chiagne ca se perde e ca
m’afferra
sapenno ca cuieta maje sarrà
si ‘a gente corre ancora a s’abbascà.
A te ca na Carmela te vasava
mente ca ’a luna a mare se lavava
rialo sulamente na speranza
ca va sbarianno dint’ a chesta
stanza
addò studianno pe me fa’ cchiù
ommo
nun saccio si me tocca cagnà
nomme.
A te ca cu ‘e scugnizze t’apparaste
e ‘a libertà a stu popolo
purtaste
affido sta paura ca me piglia
quanno ‘o turmiento senza na
famiglia
cumbatte pe truvà int’a na rezza
l’ammore ca nun cagna e nu se
spezza.
A te ca dint’a voce ‘e chesta
vita
mettive tanta foja ‘a cchiù
squisita
cunzegno sti parole guagliuncelle
speranno ca addeventano manelle
pe’ scrivere tremmanno ‘ncopp’a
carta:
“Tu ‘e Napule sì stato ‘a meglia
parte!”
|